Ultimii ani au adus Romania pe acelasi palier al comertului online pe care se situau de mult timp tari cu mult mai dezvoltate. Un imbold al comertului online l-a dat inclusiv pandemia de Covid-19 care a facut ca shopping-ul online sa devina uzual majoritatii romanilor, de la cumparaturi pentru cosul zilnic, pana la achizitii de mobila, aparatura electronica, etc.. Comertul online in Romania este in prezent reglementat de Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, de cateva Ordonante de Urgenta si de Codul civil. Totodata, Romania trebuie sa se ralieze directivelor europene de reglementare, astfel ca, aparent, cadrul este normat. Exista insa in continuare lacune de reglementare care dau nastere unor spete interesante in instante, judecatorii avand acum rolul de a stabili cui revine raspunderea, ce obligatii au comerciantii, dar si clientii care fac cumparaturi online.

Pentru a avea o mai buna intelegere a notiunii de comert online – de la drepturi, pana la raspundere – am stat de vorba cu avocatul Mihai Mares (foto), fondator al societatii de avocatura Mares & Mares, care a detaliat nu doar cadrul de reglementare care sta la baza desfasurarii activitatii de comert online, ci a raspuns si intrebarilor noastre formulate ca urmare a deselor situatii constatate in practica. 

In acest sens, avocatul Mihai Mares a tinut sa puncteze importanta „termenilor si conditiilor” pe care cumparatorii online le accepta aproape mecanic, nestiind importanta acestora: „Desi tentatia este de a bifa ‘acceptare’ mecanic, fara a parcurge termenii si conditiile, acest gest poate reprezenta marea greseala, intrucat cumparatorul isi da acordul in legatura cu toate conditiile de desfasurare a raportului juridic civil, iar odata consimtite niste clauze, contractul nu mai poate fi schimbat, devenind aplicabil principiul conform caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (pacta sunt servanda)”.

Astfel, avocatul Mihai Mares a evidentiat ca „printre beneficiile evolutiei tehnologice regasim atat inmultirea mijloacelor de comunicare cat si rapiditatea cu care circula informatiile, context in care desfasurarea relatiilor de comert in mediul online, denumite contracte e commerce, a reprezentat un pas firesc”.

Bineinteles, puncteaza acesta, „ca legislatia a trebuit sa tina pasul cu aceasta evolutie, in prezent existand cateva repere legislative importante:

I. Astfel reglementarile relevante, la nivel european, sunt cuprinse in mai multe acte, dintre care le mentionez numai pe cele mai importante:

– Directiva 2000/31/CE din data de 08.06.2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societatii informationale, in special ale comertului electronic, pe piata interna (directiva privind comertul electronic); 

– Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de continut digital si de servicii digitale (JO L 136, 22.5.2019, pp. 1-27);

–  Directiva (UE) 2019/771 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 si a Directivei 2009/22/CE si de abrogare a Directivei 1999/44/CE (JO L 136, 22.5.2019, pp. 28-50);

– REGULAMENTUL (UE) 2022/2065 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN SI AL CONSILIULUI din 19 octombrie 2022 privind o piata unica pentru serviciile digitale si de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale)

Principalele reglementari cuprinse in legislatia nationala sunt:

– Art. 1245 Cod civil, denumit Forma contractelor electronice, conform caruia, Contractele care se incheie prin mijloace electronice sunt supuse conditiilor de forma prevazute de legea speciala.

– Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic (republicata in M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006);

– O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri (M. Of. nr. 1245 din 30 decembrie 2021); 

– O.U.G. nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conţinut digital si de servicii digitale;

Pe langa acestea, trebuie mentionata Legea nr. 455/2021 privind semnatura electronica intrucat cuprinde unele reglementari importante privind sarcina probei in contractele la distanta.

II. Totodata, mentionez existenta unor acorduri comerciale intre UE si tari sau regiuni din afara Uniunii, de natura a clarifica aspectele juridice care pot rezulta din desfasurarea unor raporturi comerciale intre acestea”. 

Redam in continuare interviul realizat cu avocatul Mihai Mares: 

Cum poate fi verificata autenticitatea unui comerciant online?

Comerciantii online sunt cunoscuti prin intermediul platformelor (site-urilor) detinute de acestia in mediul virtual. Insa, la o simpla cautare, constatam ca pentru orice categorie de produse (de exemplu imbracaminte sport, electronice, materiale de constructii etc), exista o multime de site-uri specializate, cu denumiri si interfete atractive, astfel incat alegerea partenerului potrivit poate fi foarte dificila.

·         Prima masura de protectie, recomandata celor mai prudenti (conservatori) dintre cumparatori, o reprezinta alegerea comerciantului consacrat in mediul online, intrucat acesta si-a castigat notorietatea in timp, prin prestarea unor servicii calitative, de regula necontestate, sau care, fiind contestate, au fost rezolvate eficient.

O asemenea alegere limiteaza destul de mult optiunile persoanei interesate, intrucat poate conduce la pierderea ofertelor mai noi, mai bune, mai variate sau care sa corespunda mai bine nevoilor cumparatorului. 

·         O alta masura de protectie aflata la indemana cumparatorilor o reprezinta alegerea partenerului online prin studierea informatiilor referitoare la comerciant, care trebuie sa se regaseasca pe site-ul acestuia.

Principalele informatii care pot asigura garantii privind autenticitatea comerciantului sunt:

Date privind denumirea comerciantului, sediul social, datele de identificare (numarul societatii de la Registrul Comertului si Codul de inregistrare fiscala), tarifele practicate, modalitatile de plata, conditiile de retur, modalitatile de contactare a comerciantului (telefonic, posta electronica, adresa).

Este de retinut ca, de regula, cu cat gasim mai multe informatii pe site-ul oficial al comerciantului, cu atat este mai usoara verificarea acestora si, implicit, autenticitatea comerciantului.

·         Oferta unor castiguri rapide si disproportionate, preturi sensibil mai mici decat cele practicate in general pot ascunde, in multe cazuri, manevre dolosive. Asadar, oricat de tentante ar fi unele oferte, cumparatorul trebuie sa ramana sceptic si sa nu-si asume riscul de a intra in relatii comerciale care ridica suspiciuni in legatura cu realitatea sau seriozitatea ofertei.

Cu toate acestea, oricat de prudenti am fi, nu trebuie neglijata inventivitatea celor rau intentionati precum si faptul ca mediul virtual este unul in care, datorita particularitatilor sale, faptele antisociale se pot savarsi cu o mai mare usurinta.

Cine raspunde in cazul unei „tepe” date de o achizitie online neconforma? Sunt cazuri in care produsul livrat nu corespunde descrierii, calitativ sau fizic, ori ajunge sa nu fie livrat deloc?

I. Raspunsul poate fi amplu la prima intrebare, intrucat exista multiple ipoteze si mai multe forme ale raspunderii juridice, insa atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte pe care le consider esentiale:

1. ”Teapa”, ca sa folosesc expresia din cadrul intrebarii, este caracteristica unei fapte penale, iar atunci cand un cumparator este in aceasta situatie, a fost savarsita, cel mai probabil, infractiunea de inselaciune1. Cand fapta s-a realizat prin publicarea de anunturi fictive online si a condus la producerea unei pagube, daca prin aceasta activitate nu s-a intervenit asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta2, este savarsita tot infractiunea de inselaciune.

Raspunderea in acest caz este una personala si apartine persoanei sau persoanelor care au comis fapta, implicand desfasurarea unui proces penal pentru stabilirea indeplinirii conditiilor tragerii la raspundere penala;

In cadrul acestui proces penal, (care debuteaza cu o plangere, denunt sau sesizare), autoritatile desfasoara o ancheta, conform principiului oficialitatii, prin care se urmareste identificarea si strangerea datelor ori informatiilor cu privire la existenta infractiunilor si identificarea persoanelor vinovate. 

Din pacate o asemenea ancheta se poate intinde pe perioade semnificative de timp, de aceea este foarte importanta activitatea proprie de investigare a cazului, realizata, de regula, prin avocati specializati.

Prin desfasurarea acestei activitati, practic, se evalueaza cazul din punct de vedere legal, se strang si se structureaza toate datele si probele existente, rezultatul fiind pus la dispozitia organului de urmarire penala, odata cu plangerea penala formulata, sau, in anumite cazuri, si pe parcursul procesului penal. 

Principiul oficialitatii inseamna, pe intelesul tuturor, ca, dupa formularea plangerii, actele necesare se desfasoara din oficiu de organele de urmarire penala. Aceasta presupune, intre altele, ca nu implica costuri pentru persoana care formuleaza plangerea, intrucat activitatile de urmarire penala se desfasoara gratuit. 

2. In masura in care nu exista probe din care sa rezulte savarsirea unei fapte penale, raspunzatoare este tot persoana care a produs paguba, insa sub alte forme ale raspunderii juridice, respectiv raspundere civila contractuala (caz in care, de regula, raspunzatoare este societatea comerciala) sau raspundere civila delictuala (caz in care raspunzatoare este tot o persoana fizica).

Aceste situatii presupun desfasurarea unui proces civil, guvernat de principiul disponibilitatii, in care partea care formuleaza cererea trebuie sa aduca si dovezile, iar rolul instantei este unul limitat. Totodata, de regula, declansarea procesului este conditionata de plata unei taxe judiciare de timbru iar persoana interesata trebuie personal, sau prin avocat, sa urmareasca desfasurarea procedurii judiciare la fiecare termen de judecata.

3. Mai exista si o a treia forma de raspundere juridica si ma refer aici la cea contraventionala. 

In principiu, alegerea acestei cai nu asigura satisfactii directe persoanei prejudiciate, pentru ca nu contribuie direct la recuperarea prejudiciului suferit. Cu toate acestea, in unele situatii, odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, agentul constatator poate dispune ca masura remedierea, inlocuirea ori restituirea contravalorii produsului.

Prin formularea unei plangeri la autoritatile care controleaza si supravegheaza activitatile comerciale, inclusiv cele desfasurate in mediul online, se urmareste in principal sanctionarea contraventionala a persoanei responsabile.

Noi incurajam acest demers fiind convinsi ca poate contribui la disciplinarea comerciantilor, intrucat aplicarea unei sanctiuni contraventionale indeplineste, pe langa rolul sanctionator, si unul preventiv, cu impact direct asupra sigurantei relatiilor comerciale dezvoltate in mediul online.

II. Raspunzand celei de a doua intrebari, in activitatea desfasurata de echipa noastra de avocati am constatat ca, din pacate, nu sunt putine cazurile in care produsul livrat nu corespunde descrierii, calitativ sau fizic. S-a intamplat sa ne fie solicitat sprijinul si in situatii in care produsul cumparat online nu a fost livrat iar banii platiti in schimbul acestuia nu au fost returnati.

Este important sa mentionez aici ca un segment al activitatii desfasurate de avocati in acest domeniu il reprezinta negocierile desfasurate cu comerciantii online. 

In aceste cazuri, negocierile urmaresc solutionarea cat mai rapida a situatiei generatoare de prejudicii pentru client si preintampinarea formularii unor actiuni civile sau penale. 

Aceste negocieri constau, in general, in prezentarea argumentelor juridice si a probelor, cu referire la cazurile concrete care trebuie rezolvate, prin care comerciantul online este invitat la solutionarea pe cale amiabila a situatiilor prejudiciatoare pentru clienti. 

Aceasta activitate presupune solide cunostinte juridice dar si abilitati de negociator si pot sa va spun ca este foarte satisfacatoare pentru avocati finalizarea disputei juridice si recuperarea prejudiciului suferit de client pe aceasta cale, mai ales ca se evita desfasurarea unor procedurilor judiciare care se pot intinde chiar si pe parcursul mai multor ani.

In prezent, online-ul pare un domeniu nereglementat, ale carui oferte si posibilitati sunt nelimitate. Este necesara in Romania o institutie care sa autorizeze comerciantii din mediul online? Ne referim strict la comerciantii romani, daca acestia pot fi cuantificati.

Afirmatia dumneavoastra in sensul ca mediul online pare nereglementat iar ofertele si posibilitatile lui sunt nelimitate provoaca nevoia unei nuantari din partea mea: Intr-adevar, multitudinea situatiilor care pot aparea in practica impune identificarea tot atator solutii, unele dintre ele fiind chiar deschizatoare de drumuri. 

Trebuie sa acceptam ca evolutia tehnologiei nu poate fi concomitenta cu cea legislativa, iar legile iau nastere din nevoia sociala de reglementare intr-un anumit domeniu. Din acest motiv, s-au inregistrat de-a lungul timpului decalaje intre unele actiuni si crearea cadrelor legislative de reglementare a acestora.

In aceste conditii, se poate ca la un moment dat o situatie sa para fara rezolvare, iar fondul legislativ sa nu fie de mare ajutor. 

Aici trebuie sa intervina calitatile avocatilor buni, care, pornind de la situatia concreta analizata, ”construiesc” cazul, prin argumente convingatoare, pe baza reglementarilor legale aplicabile, atunci cand ele exista. 

In absenta unor dispozitii legale exprese, un avocat experimentat va identifica regulile si normele de drept ce pot fi aplicate prin analogie, va apela la principii de drept, va propune adaptarea normelor existente la situatia analizata, astfel incat sa fie complinite lacunele legislative, iar cazul pe care il analizeaza sa poata primi o rezolvare.

Sustinuti de principiul fundamental al procesului civil potrivit caruia niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta, avocatii trebuie sa-si activeze toate calitatile unui bun profesionist al dreptului, pentru a identifica si propune judecatorului solutia cea mai convingatoare si adecvata, chiar in absenta unor reglementari concrete. 

Revenind la intrebare, chiar si in prezent exista o institutie care autorizeaza comerciantii, inclusiv pe cei care activeaza in mediul online, aceasta fiind Oficiul National al Registrului Comertului, institutie care pastreaza si evidenta tuturor operatorilor economici.

In plus, toate activitatile comerciale, inclusiv cele online, trebuie sa fie autorizate, in acest sens existand o clasificare statistica nationala a activitatilor economice sub denumirea CAEN (Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala). Pentru desfasurarea comertului online cel mai frecvent solicitat este codul CAEN 4791 – comertul cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, dar mai exista si alte cateva coduri de clasificare ale diferitelor forme de comert online.

Totodata, in Romania isi desfasoara activitatea si Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) acesta fiind coordonatorul serviciilor digitale desemnat prin Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European.

In aceasta calitate, ANCOM este autoritatea responsabila de toate aspectele legate de supravegherea si de asigurarea respectarii Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), acesta fiind primul regulament in domeniul digital din lume care face ca intreprinderile digitale din intreaga UE sa fie raspunzatoare pentru continutul postat pe platformele lor. 

Ce se intampla, spre exemplu, in situatia in care un cumparator online roman achizitioneaza bunuri din alt stat, iar produsul livrat nu corespunde, iar nici posibilitate de retur nu mai exista?

Posibilitatea de retur este reglementata prin lege sau prin conventia partilor, indiferent de locul in care se afla vanzatorul si cumparatorul, el trebuind sa se poata realiza chiar daca partile se afla in state diferite. 

Legea asigura o protectie speciala in cazul comertului online, asigurand posibilitatea de retur justificata prin faptul ca persoana care face achizitia online nu are posibilitatea de a observa bunul cumparat prin propriile simturi.

Atrag atentia cumparatorilor in legatura cu o solicitare pe care trebuie sa o ia foarte in serios cand fac cumparaturi online, pentru ca ii poate scuti de numeroase neplaceri:

Majoritatea contractelor e commerce se incheie numai dupa acceptarea, de catre cumparator, a ”termenilor si conditiilor”.

Desi tentatia este de a bifa ”acceptare” mecanic, fara a parcurge termenii si conditiile, acest gest poate reprezenta marea greseala, intrucat cumparatorul isi da acordul in legatura cu toate conditiile de desfasurare a raportului juridic civil, iar odata consimtite niste clauze, contractul nu mai poate fi schimbat, devenind aplicabil principiul conform caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (pacta sunt servanda).

Ma intorc la intrebare si atrag atentia ca posibilitatea de retur este conditionata de respectarea termenului prevazut in contract care, de regula, este de 14 zile. Daca returul nu se solicita si nu se realizeaza inauntrul termenului convenit de parti, aceasta situatie nu poate fi imputata comerciantului, cu exceptia situatiei in care se constata ca el poarta responsabilitatea. In acest din urma caz, in functie de particularitatile cauzei, persoana pagubita poate formula o actiune civila sau o plangere penala.

Revin la cele de mai sus si subliniez ca desfasurarea unor raporturi comerciale in mediul online trebuie realizata cu prudenta si in cunostinta de cauza, tocmai datorita particularitatilor sale.

De ani buni, atat in tara cat mai ales in afara exista companii agregatoare de comercianti, precum emag, amazon, alibaba, aliexpress, etc., unde se regasesc mai multi comercianti. Nu de putine ori s-a intamplat sa se reclame calitatea produsului livrat, urmandu-se calea instantei pentru a stabili cui revine obligatia de a achita prejudiciul creat. Cine este raspunzator intr-o asemenea speta, compania care a ajutat comerciantul sa isi vanda marfa comerciantul, comerciantul si compania, ori doar comerciantul?

Intrebarea dumneavoastra nu are un singur raspuns, intrucat acesta depinde de termenii contractuali.

Astfel, daca un cumparator plateste pretul unui produs prin intermediul unei platforme, cum sunt cele mentionate de dumneavoastra, aceasta este, de regula, responsabila pentru executarea contractului. 

Prin urmare, daca un consumator incheie un contract privind achizitionarea unui produs cu o companie agregatoare de comercianti si efectueaza si plata produsului tot catre aceasta, nu catre vanzator, este firesc ca aceasta companie sa fie responsabila pentru executarea contractului, urmand ca ea, la randul sau, sa se intoarca impotriva partenerului care nu si-a respectat obligatiile fata de cumparator.

Ce ar trebui sa faca o persoana care a ajuns sa fie victima unei tepe online?

In conditiile evolutiei tehnologice, nu as putea sa incurajez renuntarea la acest mod de a face cumparaturi, cu atat mai mult cu cat sunt convins ca, desfasurat intr-un mediu controlat si securizant, beneficiile acestui tip de comert depasesc cu mult neajunsurile.

Cred ca situatia poate fi evitata daca persoana este prudenta in alegerea partenerului de afaceri si daca isi ia masurile de protectie despre care am vorbit mai sus. 

Daca totusi ajunge sa fie victima unei fapte ilicite savarsite in mediul online ar trebui sa actioneze pe doua planuri:

·         Un plan care sa urmareasca protejarea propriului interes, respectiv recuperarea pagubei prin formele despre care am vorbit si la pct. 2 (negociere – plangere penala – actiune civila);

·         Celalalt care sa urmareasca protejarea interesului general, prin formularea unei sesizari la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului.

Cred ca nu este suficienta recuperarea propriei pagubei, daca mediul comertului online ramane unul riscant si vulnerabil. Este o datorie a fiecaruia dintre noi sa semnalam disfunctionalitatile si sa contribuim la crearea unui mediu virtual sigur si stabil, utilizat in concordanta cu regulile de drept si morala.

***

1 Art. 244 CP – inselaciunea – Inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani. inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitaţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infracţiune, se aplica regulile privind concursul de infracţiuni.

2 Decizia nr. 37/2021, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Hotarare prealabila pentru dezlegarea unei chestiuni de drept