MAREȘ & MAREȘ ÎȘI CONSOLIDEAZĂ ECHIPA DE DREPT PENAL PRIN COOPTAREA CIPRIANEI POP

Cipriana Pop, avocat specializat în dreptul penal, s-a alăturat echipei în calitate de asociat senior. În cei opt ani în care a colaborat cu reputatul profesor și practician Gheorghiță Mateuț, Cipriana a dobândit experiență în dosare penale cu grad ridicat de complexitate, precum infracțiuni de corupție, spălarea banilor, evaziune fiscală și alte infracțiuni prevăzute în legi speciale, precum și infracțiuni de drept comun. Absolventă a Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și a programului de master cu specializarea „Științe penale și criminalistică” din cadrul aceleiași facultăți, Cipriana s-a remarcat prin abordarea pragmatică a problemelor din sfera juridicului penal cu care se confruntă clienții.

Am asistat în ultimii ani la o intensificare a activității într-un domeniu care nu mai este, de ceva vreme, considerat de nișă, iar problemele pe care le întâlnim în practică sunt din ce în ce mai diverse și cu un grad sporit de complexitate, care impun strategii de apărare redutabile. De aceea, ne propunem să atragem periodic cei mai buni specialiști, cu care sa formam echipe multidisciplinare pentru a acoperi optim toate ramurile dreptului penal – întrucât vrem să fim recunoscuți în continuare ca având una dintre cele mai profesioniste echipe de drept penal din România și din regiune, cu expunere semnificativă în dosare notorii pe plan local și internațional”, a afirmat Mihai Mareș, Partenerul Coordonator al Mareș & Mareș.

„Sunt onorată că m-am alăturat uneia dintre cele mai bune echipe specializate exclusiv în drept penal din România. Sper ca prin abilitățile și experiența mea în dosare sofisticate să îmi sprijin colegii în conturarea și implementarea celor mai potrivite strategii de apărare. Împreună ne propunem să răspundem cât mai adaptat exigențelor tot mai mari din acest domeniu și să continuăm diversificarea portofoliului de clienți, atât în aspectele ce țin de conformitatea cu legislația penală, cât și în contextul urmăririlor penale”, a adăugat Cipriana Pop.