Știm cât este de important, pentru mulți clienți, să evite litigiile sau controalele interne și de aceea îi sprijinim în toate aspectele legate de prevenirea disputelor și conformitatea cu legislația în vigoare. Dacă un client încă nu se confruntă cu o situație de criză, atunci îl consiliem pentru a crea politici, programe și verificări care îndeplinesc cele mai recente standarde stabilite de autoritățile legislative și cele de reglementare.
CONFORMITATEA CU LEGISLAȚIA PENALĂ

CAZURI REPREZENTATIVE CONSULTANȚĂ LEGISLAȚIE PENALĂ
Consilierea uneia dintre cele mai mari companii franceze din sectorul utilităților/construcțiilor, pentru a preveni orice risc care ar putea decurge din nerespectarea legislației penale în activitățile sale și în relațiile cu terții.
asociați

dr. mihai mareș
Avocat asociat coordonator
Fondator al Mareș & Mareș, Mihai este unul dintre cei mai renumiți și mai experimentați avocați de drept penal din România, fiind admirat de clienți și de colegi pentru competențele sale în acest domeniu.
Află mai multe

cristian mareș
Avocat asociat fondator
Cristian este unul dintre partenerii fondatori ai Mareș & Mareș. În cei peste 16 ani de experiență, dintre care trei alături de Garrigues România ca avocat colaborator senior, s-a specializat în litigii, precum și în arbitraj intern și internațional.
Află mai multe
colaboratori

OTILIA GHENICI
Avocat colaborator senior
Află mai multe

CRISTINA ONOFREI
Avocat colaborator senior
Află mai multe

TRAIAN BADESCU
Avocat colaborator
Află mai multe

DIANA-ELENA ANDRONIC
Avocat colaborator stagiar
Află mai multe

VLAD IOAN MUREȘAN
Avocat colaborator stagiar
Află mai multe