Mandatele de supraveghere în domeniul securității naționale dincolo de statistică

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat recent că de la începutul acestui an, au fost emise de 353 mandate de supraveghere (în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României).

Potrivit firmei de avocatură Mareș & Mareș, specializate în drept penal, în perioada 2009-2018 au fost emise peste 26.000 de mandate de interceptare de siguranță națională, cu o rată de până la 4.000 pe an, dintre care doar două cereri au fost respinse. Întrebarea care se pune este dacă judecătorul care autorizează astfel de mandate face o analiză concretă a tuturor cerințelor legale înainte de a încuviința supravegherea sau de a o dispune în mod cvasiautomat.

Reprezentanții firmei consideră ca este surprinzătoare în acest context recenta decizie a Secției pentru Judecători din cadrul CSM de a respinge cererea de sesizare a Inspecției Judiciare pentru efectuarea unui control la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii legalității emiterii acestor mandate de siguranță națională.

Ca atare, comparativ cu numărul unor astfel de mandate emise de instanța supremă în perioada 2017-2019 (2.816) și în anii precedenți, ar părea că tendința este pe o pantă ușor descendentă.

Potrivit analizei Mareș & Mareș, dincolo de statistică, mandatele de supraveghere de siguranță națională au pus reale probleme de constituționalitate și legalitate în procesele penale recente. Interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental sunt măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor.

Aceste aspecte au fost constatate și în practica CEDO (în cauze precum Dumitru Popescu c. României din 2007 sau mai recenta cauză Stana c. României in 2018). Curtea europeană a stabilit că emiterea a mandatelor de supraveghere în dosarele de corupție reprezintă o măsură care nu are acoperire legală și care determină violarea articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind „dreptul la respectarea vieții private și de familie”. CEDO a constatat că sistemul de emitere de mandate de siguranță națională în dosarele de corupție „nu dispune de garanții adecvate”, arătând, în primul rând, că persoanele interceptate nu pot contesta interceptările în această formă.

„E cunoscut faptul că DNA a uzat de mandatele pe siguranță națională și în spețe în care infracțiunile nu făceau parte dintre cele prevăzute de Legea nr. 51/1991. În mod nelegal au fost emise mandate de autorizare și prelungire a interceptărilor și înregistrărilor de orice fel, chiar și atunci când nu existau suspiciuni cu privire la acțiuni ce ar fi putut constitui amenințări la adresa securității naționale a României. Aceste măsuri sunt deosebit de intruzive, în primul rând pentru că durata de valabilitate a autorizării acestor activități este de șase luni, putând fi prelungită până la doi ani”, consideră Mihai Mareș, partenerul fondator al Mareș & Mareș.

O altă problemă o constituie faptul că în anumite situații, la dosarul cauzei se depun doar mandatele de autorizare/prelungire atunci când sunt declasificate, refuzând-se, însă, declasificarea încheierilor de autorizare a activităților de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, pentru a putea fi verificată de către persoanele acuzate respectarea dispozițiilor legale și motivarea acestora.

Folosirea ca „probe” a unor astfel de informații pot prejudicia iremediabil dreptul la un proces echitabil, având în vedere imperativele principiului loialității şi cel al nemijlocirii în administrarea probelor.

Jurisprudența Curții Constituționale din ultimii ani vine să remedieze aceste practici arbitrare, forțând legiuitorul să echilibreze forțele și să asigure o veritabilă „egalitate a armelor” în procesul penal:

În 2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile care permiteau ofițerilor serviciilor de informații să efectueze operațiuni tehnice în aplicarea mandatelor de supraveghere tehnică dispuse de judecători. Au urmat multiple decizii ale Curții Constituționale, care au limitat din ce în ce mai mult efectele implicării serviciilor de informații în justiție. În acest sens este Decizia nr. 802/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „ori altor asemenea interese ale țării” și decizia din februarie 2020, prin care s-a hotărât că interceptările SRI în baza mandatelor de siguranță națională nu mai pot fi folosite ca probe în procesul penal.

„Ca urmare, în multe cauze, judecătorii de cameră preliminară au constatat nulitatea absolută a proceselor de redare a interceptărilor și a exclus suporții pe care erau stocate înregistrările. Pe de altă parte, nu ne putem aștepta ca aceste mandate să nu mai fie emise. Scopul lor principal este acela de a aduna informații pentru realizarea securității naționale, iar Legea securității naționale nu a suferit modificări importante în ultimii ani. Sunt problematice doar lipsa unui control efectiv al încheierilor prin care sunt emise și folosirea informațiilor obținute în urma acestor mandate privind siguranța națională în dosarele penale”, concluzionează Mihai Mareș.

The High Court of Cassation and Justice recently announced that, since the beginning of this year, a number of 353 surveillance warrants have been issued (based on Law no. 51/1991 on Romania’s national security).

According to the Mareș & Mareș law firm, which specializes in white-collar crime, over 26,000 national security wiretapping warrants were issued in between 2009-2018, with a rate of up to 4,000 per year, out of which only two applications were rejected. This raises a concern whether the judges authorizing such warrants make an effective analysis of all legal requirements before approving the surveillance or orders such measure almost automatically.

In this context, it is surprising therefore that the Superior Council of Magistracy decided to reject the formal request for an inspection to be carried out at the High Court of Cassation and Justice, in order to establish the legality of issuing the national security warrants.

Compared to the number of warrants issued by the supreme court during 2017-2019 (2,816) and in previous years, this trend seems to be descending.

According to the Mareș & Mareș analysis, if we were to look beyond the statistics, the national security surveillance warrants have posed genuine problems of constitutionality and legality in the recent criminal proceedings. Telephone tapping and ambient surveillance are measures posing a high degree of intrusion into people’s privacy.

These aspects were also addressed in the ECHR well-established case-law (in cases such as Dumitru Popescu v. Romania no. 2 in 2007 or the more recent case Stana v. Romania in 2018). The Strasbourg Court has ruled that the issuance of surveillance warrants in corruption cases is a measure that has no legal ground and violates Article 8 of the European Convention on Human Rights, on the “right to respect the private and family life“. The ECHR found that the system of issuing national security warrants in corruption cases “does not ensure adequate safeguards“, showing, first of all, that intercepted persons cannot challenge interceptions in this form.

“It is a well-known fact that the National Anti-Corruption Directorate (“DNA”) used the national security warrants including in cases where the charges were not among those set out under Law no. 51/1991. Warrants were issued illegally to authorize and extend interceptions and recordings of any kind, even when there was no suspicion about actions that could have posed threats to Romania’s national security. These measures are particularly intrusive, first of all because the validity period of the authorization of these activities is six months, and can be extended up to two years“, added Mihai Mareș, Mareș & Mareș founding partner.

Another stringent issue is that in some situations only the authorization / extension warrants are submitted to the case file provided they are declassified – but authorities refuse to also declassify the rulings authorizing the interception and recording of telephone conversations, which would allow the accused to check their compliance with the law as well as the judicial reasoning on which they were based.

The use of such information as “evidence” may irreparably prejudice the right to a fair trial, given the due process rights in adducing evidence.

The case-law of the Constitutional Court in recent years has intervened to correct these arbitrary practices, forcing the legislator to balance forces and ensure a true “equality of arms” in criminal proceedings:

As such, in 2016, the Constitutional Court declared unconstitutional the provisions that allowed intelligence officers to carry out technical operations in applying the technical surveillance warrants ordered by judges. Multiple decisions of the Constitutional Court followed, which increasingly limited the effects of the involvement of intelligence services in the process of rendering justice. In this respect, the Decision no. 802/2018 stated that interceptions made by the Romanian Intelligence Service (SRI) based on national security warrants may no longer be used as evidence in criminal proceedings.

“As a result, in many cases, the preliminary chamber judges found the absolute nullity in releasing the interceptions and excluded the media on which the recordings were stored. On the other hand, we cannot expect that these warrants are no longer issued. Their main objective is to gather information for national security purposes, and the National Security Law has not undergone significant changes in recent years. Only the lack of an effective control of their use in the criminal cases instead of national security matters is actually problematic”, concludes Mihai Mareș.

Mandatele de supraveghere în domeniul securității naționale dincolo de statistică

National Security Surveillance Warrants Beyond Statistics

Arhivă

Leave a Reply Cancel Reply